Mester Popular Prelucrarea lemnului - Impletituri Pascani

Lilian Toderaşcu

Mester Popular Prelucrarea lemnului - Impletituri Pascani reprezinta pagina unde puteti gasi informatii despre Lilian Toderaşcu - Mester Popular Pascani.

Meşterul Lilian Toderaşcu a terminat Liceul Industrial „Al. Vlahuţă” din Bârlad, actualmente Liceul „Mihai Eminescu”. Din 1989 este căsătorit şi are doi copii, Tudor-Alexandru (care îi continuă, cu mult succes, preocupările meşteşugăreşti!) şi Anca-Gabriela. Din noiembrie 2007 a înfiinţat, împreună cu Tudor-Alexandru, o societate comercială (S.C. Toderaşcu Artizan Company SRL) prin intermediul căreia încearcă să revitalizeze meşteşugul împletitului din fire şi fibre vegetale privit şi prin prisma unei mici afaceri. Interesant este că deschiderea societăţii a avut loc pe 7 noiembrie, exact în ziua în care fiul său împlinea 18 ani!

A preluat meşteşugul de la tatăl său. După 1989 s-a specializat la unele ateliere ale cooperaţiei meşteşugăreşti, apoi la ateliere ale Ocoalelor Silvice şi ale Direcţiei Silvice Iaşi. De peste 10 ani practică meşteşugul acasă, încercând să păstreze tradiţia curată în arta împletirii tradiţionale, dar şi răspunzând la unele nevoi actuale ale clienţilor. Astfel, pentru a putea rămâne pe piaţă, a trebuit, după propria-i mărturisire, să „adapteze permanent modelele”. Acest lucru nu îl demoralizează pe meşterul de la Heci, ci, dimpotrivă, îi întăreşte convingerea de a merge mai departe pe drumul ales, anume acela al păstrării şi valorificării în interes comunitar a meşteşugului său. Semnificativ este şi faptul că alături îi este întreaga familie…

Precizăm că cei ce vor să cunoască mai bine produsele familiei Toderaşcu o pot face vizitând Căminul Cultural de la Heci, comuna Lespezi, meşterii având în incinta Căminului o mică, dar foarte sugestivă, expoziţie tematică. Aici se regăsesc atât obiecte de larg consum folosite în activităţile gospodăreşti, agricole şi industriale, cât şi obiecte de ornament sau obiecte de mobilier (fotolii, mese, rafturi, lădiţe), toate purtând amprenta frustă a meşterului popular Lilian Toderaşcu, unul dintre puţinii şi foarte bunii împletitori în nuiele pe care îi mai are în acest moment Moldova.

Această sumară schiţă de portret nu ar fi elocventă dacă nu am aminti şi de vocaţia de organizator a lui Lilian Toderaşcu, acesta încercând acum câţiva ani şi reuşind să determine organizarea unui mic Târg de Meşteri Populari în comuna natală. De asemenea, Târgul Meşterilor Populari de la Paşcani îşi datorează existenţa mai ales perseverenţei acestui om atent şi la contextul general în care se manifestă astăzi meşteşugurile artistice. În acest sens, foarte relevantă este şi legătura pe care o face meşterul de la Heci între împletiturile autohtone şi Feng Shui-ul oriental (împletiturile fiind o parte dintr-un original Feng Shui românsc!). În opinia sa, dacă românii ar aprecia aşa cum se cuvine produsele meşteşugăreşti în general, inclusiv cele generate de acest meşteşug, atunci cu siguranţă s-ar produce un fel de auto-protecţionism în faţa invaziei de produse turceşti şi chinezeşti ieftine şi de proastă calitate… Credem că se merită să luăm aminte la aceste gânduri ale unui om ce se încăpăţânează să trăiască din sudoarea minţii şi a mâinilor sale!

Marcel Lutic

Meşteşugul – o profesie sau un „dat” de la Dumnezeu

Viaţa unui om este trăită, în general, după dorinţele şi nevoile lui. Însă o mare parte din evenimentele din viaţa omului sunt conştientizate de abia după ce ele s-au consumat, au devenit istorie şi amintiri, dar rămân, totuşi, inexplicabile pentru principiile iniţiale de viaţă ale omului. Nefiind explicate, omul le denumeşte destin sau dat de la Dumnezeu. Ajungând la o oarecare vârstă, pot să constat şi eu că multe din lucrurile pe care mi le doream să le realizez în copilărie şi tinereţe nu am reuşit, dar au fost compensate de alte realizări la care nici nu m-aş fi gândit. Exemplificând, când eram copil îmi plăcea cartea şi îmi doream să ajung un om recunoscut pentru ceea ce aş fi făcut. Sincer, nu am avut niciodată gândul acesta ca aş fi putea ajunge vreodată recunoscut datorită meşteşugului pe care îl practic în prezent şi mai ales nu mă vedeam, în nici într-un caz, continuatorul tradiţiei împletiturilor de nuiele din răchită din această parte de ţară. Astăzi practic acest meşteşug şi trăiesc împreună cu familia mea din practicarea lui şi sădesc de ani buni cunoştinţele acumulate copiilor mei, aşa după cum şi eu am primit, la rândul meu, de la părinţii mei.
Acest meşteşug este unul destul de complex, ce necesită cunoştinţe şi o memorie foarte bună, deoarece obiectele, în general, sunt unicate. Noi producem obiecte împletite din nuiele de răchită, din nuiele de cultură, ceea ce presupune deţinerea unei plantaţii de nuiele hibrid „nuiele nobile”, care necesită practicarea unei agronomii complexe pentru a ajunge în stadiul de nuiele de împletit. Aceasta înseamnă plantarea, prăşitul, stropitul contra dăunătorilor, plivitul şi apoi recoltarea lor. Acest lucru are o perioadă bine determinată, de la mustul zăpezii, la plantare, la recoltare, atunci când plantele sunt mature din punct de vedere al vegetaţiei. De aici începe o altă etapă a procesului, prin sortarea pe lungimi şi grosimi, după care se pun la fiert într-un cazan cu apă aşezat într-o vatră de piatră la nivelul pământului, timp de 8-10 ore din momentul fierberii, pentru a putea fi cojite. Apoi se cojesc, se usucă şi iar se sortează pe lungimi şi grosimi, deoarece în procesul de cojire o parte se rup şi se degradează. Pentru a putea fi prelucrate, nuielele astfel rezultate trebuiesc înmuiate spre a ajunge în stare optimă de împletire, stare ce trebuieşte păstrată pe toată durata confecţionării obiectelor. Produsele rezultate prin prelucrarea manuală se spală, după care se lasă la uscat, abia acum acestea urmând a fi prezentate spre vânzare. Am făcut acest scurt istoric pentru înţelegerea procesului complicat şi dificil de fabricare a obiectelor din nuiele de răchită, deoarece foarte mulţi oameni, în special tineri, nu cunosc acest lucru, tratând cu superficialitate şi chiar cu ignoranţă acest meşteşug.
Consider că astăzi este necesară specializarea meşteşugarilor, aceasta fiind modalitatea cea mai adecvată de expertiză şi de dezvoltare a comunităţilor în care trăim şi, implicit, de salvare a identităţii româneşti, lucru care, se pare, se pierde de la o zi la alta, românii devenind tot mai vulnerabili în faţa marilor provocări cu iz de globalizare. Tradiţia este fortăreaţa cea mai puternică în faţa distrugerii omenirii, chiar afirm apăsat acest lucru, şi susţin că noi, meşterii populari, chiar dacă nu câştigăm mult, suntem nişte repere în istorie şi avem datoria să păstrăm ce am primit, să continuăm ceea ce am primit şi să predăm mai departe ce am primit. Acest lucru a devenit dat de la Dumnezeu în familia mea. Când copiii erau mici, le-am explicat că pisica s-a născut să prindă şoareci, iar câinele să-l apere pe om. Tot aşa şi copiii meşterului au cea mai mare şansă să se realizeze în viaţă pornind de acasă cu cunoştinţe solide asupra vieţii de meşter, a veniturilor şi a tot ceea ce înseamnă viaţa de meşter.
De curând am participat, la Ipoteşti – Botoşani, la o tabăra de învăţare a meşteşugurilor de către copii defavorizaţi. Recunosc că nu am fost atât de mulţumit de rezultate, deoarece meşteşugul necesită mult mai mult timp pentru a fi învăţat şi practicat, potrivit zicalei „meşteşugul vreme cere, nu se învaţă din vedere”, zicală des invocată de Doamna Silvia Cozmîncă, meştera în împletituri din sfoară. Din păcate, încă nu s-a gândit nimeni că cele mai multe şanse pentru a învăţa meşteşugurile le au chiar copiii meşterilor, adică cei care trăiesc în acest mediu şi pot fi ajutaţi şi convinşi cel mai uşor să reprezinte viitorul meşteşugurilor.
Eu mă mândresc cu faptul că ai mei copii au învăţat deja meşteşugul de împletitori din nuiele de răchită şi formam o echipă care aducem valoare permanentă produselor noastre, astfel încât ele să îmbine utilul cu plăcutul. Fiul meu, Tudor-Alexandru, a început să lucreze la împletituri încă de la vârsta de 10 ani. Desigur, calea nu i-a fost atât de uşoară, dar încet-încet, cu răbdare, a început să confecţioneze obiecte care se puteau vinde. Fireşte, partea lui financiară rezultată din vânzarea acelor produse a avut un rol în educarea şi practicarea acestui meşteşug, ştiut fiind faptul că altfel apreciază un copil „banul muncit” de el decât „banul primit de-a gata”. Drept urmare, el şi-a exprimat dorinţa de a participa nemijlocit la târguri, expoziţii şi alte manifestări de profil organizate de Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, demonstrând în timp că nu vine la târg doar ca şi „copilul meşterului”, ci ca un ucenic serios al meşterului. Acest lucru nu a fost scăpat din vedere de către meşterii colegi şi conducerea asociaţiei, fapt care a dus la recompensarea sa cu o diplomă de ucenicie în cadrul Târgului Meşterilor Populari de la Roman din mai 2010, diplomă de care este foarte mândru, aceasta fiind ca o recunoaştere a faptului că a trecut din faza „copilului de trupă” al asociaţiei, intrând acum în rândul meşterilor populari. Mai mult, diploma aceasta a fost percepută de fiul meu şi ca depăşirea unui examen, anume acela al maturităţii în practicarea şi valorificarea înţeleaptă a meşteşugului. Urmând exemplul fratelui său mai mare, mă bucur că şi fiica mea Anca-Gabriela calcă pe urmele lui, acceptând că suntem pe un drum bun. Aceasta ni s-a alăturat şi lucrează de doi ani de zile împreună cu noi, ceea ce a dus la o reprezentare mai bună a meşteşugului nostru la târguri, expoziţii şi la alte manifestări, cât şi putinţa de a acoperi o gama cât mai variată de produse împletite din nuiele de răchită.
Ca o concluzie, familia Toderaşcu este angrenată total în promovarea şi păstrarea acestui meşteşug, ceea ce mă face să fiu pe deplin optimist şi să declar că viitorul este pe mâini dibace de vrednici împletitori din nuiele de răchită!