Mester Popular Prelucrarea lemnului - Impletituri Falticeni

Viorel Marian

Mester Popular Prelucrarea lemnului - Impletituri Falticeni reprezinta pagina unde puteti gasi informatii despre Viorel Marian - Mester Popular Falticeni.

Viorel Marian sau Vioară, aşa cum îl alintă numai cei apropiaţi sufletului său, a văzut lumina zilei în Târgul Fălticenilor, la 25 iunie 1962, Sânzienele fiindu-i mereu aproape de-a lungul vieţii. Până în 1989 a trăit destinul oricărui tânăr român aflat în lagărul socialist. „Înainte de a ciopli, am făcut multe alte lucruri. Am şcoala profesională de laminorist-trefilator (confecţioner conductori electrici), am fost sondor la foraj seismic (prospecţiuni geologice), am lucrat şi în mină, am fost operator-chimist, apoi 11 ani am fost tâmplar mecanic, iar 3 ani mecanic întreţinere maşini de prelucrare a lemnului… Apoi, cioplitor în lemn… M-aş putea adapta şi la alte ocupaţii, dar nu cu aceeaşi satisfacţie sufletească”.
În 1995, la sfatul bunului prieten Călin Dănilă, el însuşi meşter popular, dar şi „aventurier” pe înălţimile spiritului, începe prietenia sa inefabilă cu lemnul. După propria-i mărturisire, avea, totuşi, unele antecedente în familie: „Bunicul dinspre tată era cel mai bun tâmplar din satul Dolheşti, judeţul Suceava. Bunicul dinspre mamă se ocupa cu oieritul şi-şi lucra singur lingurile şi instrumentele pentru stână. Însă am aflat astea la 2-3 ani după ce m-am apucat de cioplit”. Mai trebuie accentuat şi faptul că motivaţia care l-a ghidat pe Viorel Marian a fost şi una de ordin estetic, în deplin acord cu sufletul său însetat de bogăţii spirituale. În acest sens, precizăm că meşterul fălticenean şi-a dorit cu ardoare să-şi câştige existenţa într-un mod frumos, mânat fiind de pasiunea sa pentru arta populară românească, cât şi pentru frumos în general.
La circa un an de la iniţierea în tainele lemnului a început să cutreiere târgurile şi festivalurile de artă populară din ţară şi din străinătate (Elveţia, Quatar, Canada, Iordania, Germania, Cehia şi Italia), mai ales peste hotare fiind un extraordinar ambasador al României tradiţionale. Din august 2000 este membru al Asociaţiei Creatorilor Populari din România, iar din martie 2004 este membru fondator al Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova (o vreme fiind, datorită vredniciei şi seriozităţii sale, chiar membru în Consiliul Director al asociaţiei).
Nu a avut parte de un maestru în meşteşugul său, fiind un pasionat autodidact, desăvârşirea profesională venind, mai cu seamă, de la studierea, cu multă atenţie, a albumelor de artă populară, din dialogurile cu meşterii mai experimentaţi, dar şi în urma discuţiilor cu unii etnografi. De aici a rezultat o bună cunoaştere a ornamenticii populare româneşti, a tehnicilor de lucru, a materiilor prime, precum şi a universului arhaic românesc în care lingura de lemn a vieţuit milenii la rând. Aşa se face că pe obiectele sale găsim, cu predilecţie, motive decorative din ornamentica tradiţională românească, interpretate adesea într-o manieră personală originală, ceea ce i-a conferit lui Viorel Marian un stil propriu, aproape inconfundabil.
„În momentul în care văd că se ‹‹încheagă›› ideea, simt un amestec de bucurie, teama de a nu pierde inspiraţia, mulţumire faţă de Dumnezeu, speranţă, toate adunate într-un ‹‹nod›› în gât… Satisfacţia e aceeaşi pentru fiecare obiect reuşit, poate faţă de cruciuliţe să fie un plus pentru că am început să le lucrez când eram într-un moment dificil din viaţa mea”. Obiectele care ies din profunzimea fiinţei sale au şi alte conotaţii, mai puţin vizibile, căci iată ce mărturisea meşterul din Fălticeni cândva: „De asta le şi fac, vreau să readuc nişte tradiţii vechi, fiindcă puţini le cunosc”. Lucru remarcabil pentru lucrarea Lui Dumnezeu în viaţa unor semeni de-ai noştri, de circa 15 ani Viorel Marian reuşeşte să-şi întreţină familia din acest umil meşteşug: „De când m-am apucat de ele îmi întreţin familia formată din patru membri. Greu, dar reuşesc doar prin colaborarea cu muzele de etnografie sau când primăriile organizează Zilele Oraşului şi invită meşterii”.
Portretul său nu ar fi întreg dacă nu am aminti respectul, aproape evlavia, pe care meşterul din Fălticeni îl poartă costumului popular românesc, el fiind, de departe, unul dintre meşterii contemporani care fac acest lucru dintr-o necesitate interioară, dintr-o convingere personală, fără a fi silit la acest gest de nimeni şi de nimic. Un om frumos, o fiinţă în care Dumnezeu a picurat câte ceva din necuprinsa lui înţelepciune! Mulţi Ani prieten drag!