Mester Popular Icoane-Pictura Iasi

Mester Popular Moraru Andreea Daniela

Mester Popular Icoane-Pictura Iasi reprezinta pagina unde puteti gasi informatii despre Mester Popular Moraru Andreea Daniela - Mester Popular Iasi.

Dumnezeu a fost darnic cu mine: mi-a dat un maidan pe care să alerg, o gloată gălăgioasă de copii, verdeaţă şi cer senin. Ar fi fost prea simplu dacă lucrurile ar fi decurs liniar şi toate mi-ar fi venit pe tavă. Degeaba mi s-ar fi spus că nu e bine, că lucrurile stau altfel decât vedeam eu, că viaţa nu e aşa cum credeam. Un copil rătăcit într-o lume dezlănţuită. M-am văzut nevoită să caut soluţii. Să-mi pun mintea la treabă. Aşa au început să-mi vină idei. Să creez. În căutările mele am învăţat să văd în ce era în jurul meu, altceva. Am învăţat să fac din nimic altceva şi care să placă. Cu cele mai simple mijloace, să modific, încât să apară frumosul. Închid ochii şi transformarea apare în întreaga ei splendoare. Cu detalii, cu culori. Am învăţat să visez în culori. Apoi mă pun pe lucru. O cioată devine pasăre măiastră; o bucată de pânză (cu un penel şi un borcan de vopsea) o rochie de ocazie; un copac feliat în scânduri o frumuseţe de dulăpior; un pumn de seminţe un colier de efect. Mâinile şi inima mea au învăţat rugăciunea pictată a zugrăvirii icoanelor.

Am întins mâinile şi am cuprins Creaţia Universală: munţii cu pădurile şi aerul tare ce îţi înfioară plămânii, pajiştile înrourate în forţa dimineţilor curate, păsările în zborul nemărginit, întreg cuprinsul de ape, gâzele, fiarele desişurilor, cerul înstelat şi miresmele pământului. Am adunat la sânul meu toată perfecţiunea Creatorului, ca mai apoi, cu dar divin, să-i desfăşor întreaga-i poezie lumii întregi. A fi creator înseamnă a avea acces la izvorul infinit de forţă şi inspiraţie care există în univers şi pe care oamenii de spirit îl numesc Mintea Universală. Bunii şi străbunii noştri daci, cei care au lăsat dovezi despre momentele fertile ale activităţii lor, spun – vorbe lăsate în cronicile zamolxiene – că inspiraţia divină este împletită cu cea a Mamei Naturi. Mie mi se desfăşoară lin, în curs, ca o apă curgătoare. E felul meu de a citi Măreţia Universală şi a traduce în alt limbaj celor ce ştiu a privi şi a simţi în spatele ochilor.

Dar nu a fost atât de simplu la început! A trebuit să înţeleg că pentru o astfel de creaţie am nevoie de putere, că trebuie să perseverez, să sper şi să doresc din toată inima. Să cred! Dumnezeu a fost darnic cu mine când EL însuşi m-a creat şi m-a lăsat apoi să-i continui lucrarea. Şi nu s-o fac de una singură. Mi-a aşezat pe umăr îngerul păzitor şi mi-a şoptit: Cheamă-mă!

Dar nu a fost atât de simplu! În drumul meu nu am învins întotdeauna. Multe înfrângeri şi umilinţe mi-au presărat calea, dar necazurile, jignirile, nedreptăţile m-au zguduit, m-au aruncat. Ce-a fost mai greu a fost să înţeleg că de fapt eu sunt opera şi tot eu artistul, că rezultatul trebuie să fie un om desăvârşit. Interiorul necesită transformare, modelare. Şi am pornit la lucru.

Necazuri, experienţe negative, eşecuri, înfrângeri, încredere înşelată?! Nu contează. Am luat-o de la capăt cu mai multă umilinţă apelând mereu la sprijinul lui Dumnezeu. Însăşi genialitatea este rodul unei munci perseverente şi a unei răbdări nelimitate, a unui efort reluat iar şi iar şi îmbunătăţit continuu. Un scriitor îşi reia poate de zeci de ori opera. Sculptorul distruge câteva blocuri de piatra până găseşte forma perfectă. Pictorul strică sute de metri de pânză până ajunge la reprezentarea sublimă. Toate creaţiile omului sunt rodul unui continuu început. Iubirea noastră nu reiese din realizările noastre, ci din voinţa şi capacitatea de a reîncepe mereu lupta cu tine însuţi pentru a te apropia, poate milimetric, de perfecţiunea divină. Dar cât de important este un milimetru depăşit! Oare ştiau altceva cei de la care am moştenit tradiţia? Oare a ne cunoaşte rădăcinile nu înseamnă a ne cunoaşte pe noi înşine?

Descurajarea şi resemnarea ascund o subtilă formă de trufie deoarece vrei să te bazezi doar pe propriile puteri. „În ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat; chiar şi noaptea mâinile mele stau întinse înaintea Lui şi n-am slăbit" ne spune Psalmul 72. Progresul în viaţa interioară apare după obstacole şi necazuri diverse. Perseverenţa nu constă în a nu cădea niciodată, ci în a te ridica mereu şi a lua-o din nou de la capăt, în orice plan al vieţii noastre: material, afectiv, spiritual, profesional. Important este să nu renunţăm. Orice cădere, orice înfrângere, orice nereuşită îşi are rostul şi necesitatea ei. Ai pierdut pentru că nu ai învăţat nimic sau nu ai învăţat suficient din căderile şi din înfrângerile tale. Fiecare milimetru pe calea auto-desăvârşirii înseamnă să reiei şi să cizelezi până la perfecţiune. De câte ori? Cât timp? Ai în faţa ta Eternitatea, iar Dumnezeu te aşteaptă cu o răbdare infinită. Suferim sau ne credem părăsiţi doar fiindcă ni se pare că ducem singuri această luptă. Însă, o iubire şi o compasiune divine ne supraveghează evoluţia mereu: Cheamă-mă!

Creaţie pentru veşnicie

Epoca modernă nu acţionează asupra satelor numai prin înrâurirea culturii orăşeneşti, ci şi direct, prin pătrunderea acesteia în modul de viaţa al românului aflat între Pământ şi Cer, în lumina credinţei divine. Supus la munci vitrege vreme de mii de ani, primeşte acum himera confortului târgoveţ, nerealizând marea pierdere a sufletului său. De data aceasta, rezultatul este inevitabil, dar şi ireversibil. Dezvoltarea vieţii economice din jurul vechilor nuclee de viaţă urbană, apariţia cartierelor muncitoreşti de la periferia oraşelor presupun o populaţie eterogenă, provenită, în cea mai mare măsură, din lumea satului. În condiţiile în care legătura cu valorile civilizaţiei rurale nu mai poate fi menţinută, în condiţiile în care valorile superioare ale moralei şi civilizaţiei urbane nu sunt încă suficient asimilate, întâlnim nu puţini oameni în derută etică şi estetică. Accesul la creaţia de artă autentică, populară şi, mai ales, cultă, cere atât efort de înţelegere, o anumită educaţie, cât şi dorinţă, dar şi o anumită situaţie materială, cât şi timp. La foarte mulţi oameni, gustul pentru bucurie, frumos şi puritate devine alterat. Apare preferinţa pentru stridenţă şi trimitere complice înspre treptele inferioare ale omenescului. Confuzia dintre valorile adevărate, pe de o parte, şi surogatele, uneori artizanatul – înlocuitorii de artă – pe de altă parte, au împins către proliferarea kitsch-ului. Produsul este conceput doar ca să atragă atenţia şi să se vândă. Nu interesează implicaţiile negative de ordin moral, estetic, cultural, pe care le-ar avea.

În aceste vremuri, cine mai doreşte a-şi mai petrece viaţa în case mici din bârne, furci sau chirpici, cu lut pe jos, cu laviţe şi paturi cu saltele de paie? Cu siguranţă că numai cei ce au apucat a gusta din splendoarea tihnei oferite de către o astfel de casă ori au ajuns să priceapă înţelepciunea omului simplu – amestec de sacru, magic, mistic şi religios. Găsesc a fi imoral şi egoist a nu transmite următorul mesaj: îmbrăcaţi o cămaşă de in cusută la mână, cu dragoste, de o fecioară, scoateţi-vă încălţările, dansaţi cu foc o bătută bucovineană în bătătură pentru a trăi pământul, lăsaţi degetele să alunece pe lemn pentru a-i simţi vibraţiile în palme, beţi o cană de lapte, proaspăt muls, pe nerăsuflate, culcaţi-vă capul sub umbra viţei de vie privind alunecarea norilor, cufundaţi-vă în aromele poamelor pârguite, în esenţele diferiţilor arbori şi buruieni aromate, lăsaţi adierea sa vă mângâie părul şi, fără îndoială, veţi cunoaşte fericirea sănătăţii şi a vieţii dincolo de timp, în veşnicie! Geanina Vatamanu