Mester Popular Costume-Tesaturi Breaza

Iulia Goran

Mester Popular Costume-Tesaturi Breaza reprezinta pagina unde puteti gasi informatii despre Iulia Goran - Mester Popular Breaza.

Iulia Goran s-a născut în Moldova, la Ruginoasa, în judeţul Iaşi, la 30 octombrie 1950, dar viaţa a purtat-o pe alte meleaguri, stabilindu-se în 1970, prin căsătoria cu tânărul locotenent Ion Goran, la Breaza-Prahova, aşezare de sub munte, care, pentru Iulia Goran, va deveni „locul de lângă inimă". Deşi cariera militară a soţului va obliga familia Goran să se perinde prin mai multe localităţi din ţară, Iulia Goran a rămas ataşată pentru toată viaţa de arta cusăturilor de la Breaza, de vestitele mileuri, ii şi feţe de masă cusute pe pânză de in sau de bumbac. Iată, în acest sens, o mărturie de mai târziu: „Aici, la Breaza, am luat contact cu broderia specifică Văii Prahovei şi m-am ataşat de ea pentru totdeauna. Prima dată mi-am făcut pentru mine o ie cu modelul «creasta cocoşului», la care am adăugat mărgele şi paiete. Este modelul cel mai căutat în zonă şi pentru ii şi pentru cămăşi bărbăteşti".

Un concurs fericit de împrejurări a făcut s-o cunoască pe Victoria Vasilescu, preşedinta faimoasei Cooperative „Arta Casnică" din Breaza, care, apreciindu-i talentul şi chemarea nativă către arta broderiei, a îndemnat-o spre Atelierul de creaţie «Romartizana» al UCECOM din Bucureşti. Astfel, începând din anul 1978 şi până în 1996, va transpune pe pânză proiectele creatorilor de aici, dar va crea şi ea înseşi numeroase modele (cca. 150!), cu acestea participând la constituirea unei impresionante colecţii de costume populare pentru femei. În 1996 trece în şomaj, dar în 1999, fosta şefă, Olga Horşia, doctor în etnografie şi folclor, o recomandă pentru vestitul Festival folcloric Smithsonian din Washington D.C., S.U.A. pentru a prezenta ia de Breaza. În perioada 2000-2002 a fost angajata Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti. Familia Goran are doi copii cu care se mândreşte: fata este sociolog, iar băiatul este asistent universitar.

Iulia Goran este membră a Asociaţiei Creatorilor Populari din România, a Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova şi a Academiei Artelor Tradiţionale de la Sibiu, fiind invitată adesea să participe la numeroase târguri şi expoziţii în ţară şi din străinătate. „Particip la târgurile meşterilor populari organizate de Muzeul Naţional al Satului «D. Gusti», Muzeul Ţăranului Român, Muzeul de Artă Populară din Constanţa, Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi, Muzeul Civilizaţiei Transilvane «ASTRA», unde am avut şi o expoziţie personală, la activităţile cultural-artistice prilejuite de aniversarea oraşelor Sinaia, Breaza, şi, nu în ultimul rând, în calitate de membră a ANTREC, la târgurile de profil la care această asociaţie este invitată. În perioada 2000-2004 am fost în fiecare an în Germania, la Festivalul Ţărilor Dunărene, Festivalul portului popular european, Festivul folcloric european. La Washington şi în Germania am făcut nu numai demonstraţii de artă populară, ci şi de artă culinară. Am pregătit sarmale, ciorbă ţărănească, plăcinte cu brânză „poale-n brâu" ş.a. În gospodăria proprie am prezentat bucătăria românească tradiţională unui grup de 25 de persoane, aparţinând familiilor unor diplomaţi acreditaţi în România, membri ai Clubului Diplomaţilor din Bucureşti. Au fost foarte apreciate aperitivele vegetariene, pe baza unor produse din grădina casei, şi chiar ţuica şi vişinata pregătite de familia mea. Ne place să îngrijim livada, să cultivăm legume şi plante medicinale, şi nu uităm florile, chiar dacă spaţiul este redus".

Casa artis¬tei Goran îţi aduce aminte de bunici, de uliţele şi de potecile pe care alergai când erai copil, de biserica satului, de căminul cultural, unde mergeai în zilele de sărbătoare, sau de hora ce se încingea în centrul satului în zilele de duminică. Camera de oaspeţi impre¬sionează prin felul în care se păstrează cele mai frumoase obiecte, împodobită cu şter¬gare frumos lucrate şi orna¬mentate cu motive vechi geo¬metrice sau florale.

...Cu ajutorul acului, Iulia Goran lucrează neîntrecute cusături şi broderii pentru piese de port şi textile de interior încă din copilărie. „La noi în sat, fetele erau antrenate să coasă încă de mici, pentru a pregăti din timp ştergarele, feţele de pernă, costumele de care vor avea nevoie când vor fi mirese. La vârsta de 13 ani am cusut primul ştergar pentru a-l avea la nuntă şi de atunci am tot cusut". Având îndemânare şi mai ales ambiţia să ajungă la perfecţiune, Iulia Goran s-a alăturat miilor de femei care au făcut din ia de Breaza o adevărată marcă de identitate, reuşind prin creaţiile sale să se înscrie în galeria marilor creatori contemporani de artă populară din România. Talentul de excepţie, originalitatea motivelor, remarcabila intuiţie, rigoarea în abordarea coloristică a suprafeţelor din pânză i-au adus Iuliei Goran o binemeritată apreciere în lumea creatorilor de gen. În catalogul creaţiilor sale vom întâlni diverse categorii de obiecte: cămăşi pentru femei şi copii, eşarfe, basmale, fulare, feţe de masă, şervete, toate realizate pe suport de pânză topită, dar şi împletituri din lână. Păstrând croiul tradiţional, precum şi dispoziţia ornamentelor, geometrice sau florale, piesele de port realizate de Iulia Goran se remarcă prin combinaţii cromatice rafinate la care se adaugă frumuseţea broderiei, realizată cu multă iscusinţă şi un talent ieşit din comun. Aşa se face că Iulia Goran are cliente de pe vremea lui Ceauşescu. „Soţul meu era în armată şi nu aveam voie să vorbesc cu străinii. Aşa că eu lucram, iar o altă colegă ducea ce făceam eu. După '89 s-au liniştit lucrurile. Numai cu invitaţie mergem peste tot, altfel nu ne putem permite; de unde 50 de milioane pentru o vizită în Italia, Germania?"

Iulia Goran se implică cu pasiune şi dăruire în practicarea acestui meşteşug artistic, selectând modelele în concordanţă cu gustul, talentul şi sensibilitatea sa. „Eu mă inspir dintr-o colecţie de modele care a fost adunată încă de pe timpul bunicii soţului meu; urmaşele dumneaei au completat-o, iar eu continui ce au făurit dânsele. Schimb uneori cromatica, aşez într-o concepţie proprie elementele de broderie pe componentele obiectului respectiv, dar modelul propriu-zis nu-l schimb. Trebuie să precizez că modelele în sine sunt inspirate din natura înconjurătoare şi se numesc: creasta cocoşului, floarea miresei, floare de trifoi, dovlecelul, păianjenul, steaua ş.a. Libertatea de creaţie a meşteşugarului este practic nemărginită. Anumite canoane, o anumită rigoare se impune de la sine, pentru a lăsa tradiţia să se afirme, iar kitsch-ul să fie blocat".

Cu gândul la activitatea de odinioară, Iulia Goran mărturiseşte cu regret: „În anii '70-'80 la Breaza lucrau broderia specifică Văii Prahovei cel puţin 4000 de femei cu munca la domiciliu; acum această tradiţie abia dacă mai funcţionează. Nici autorităţile, nici şcoala sau Casa de Cultură, nimeni nu se mai preocupă de acest domeniu. Eu lucrez de obicei singură, dar sunt şi perioade când apelez la trei-patru femei care ştiu să lucreze cusături şi broderie, ba chiar au ieşit la pensie de pe urma lor. Eu mă străduiesc să antrenez şi femei mai tinere, dar domeniul nu mai este tentant. Toată lumea doreşte un câştig imediat".

Ca proiecte, Iulia Goran ne destăinuie: „Îmi doresc să continui această tradiţie cu pasiune şi dragoste. Voi insista pe lângă autorităţile locale să accepte oferta mea voluntară de a învăţa elevele de la unele şcoli din Breaza să brodeze. Sper din toată inima să particip şi eu la realizarea unui Muzeu Etnografic în oraşul Breaza. Un vis frumos este şi acela de a-mi decora două-trei camere din locuinţa proprie în stil tradiţional, pentru a le putea oferi turiştilor veniţi prin ANTREC, filiala Prahova".

Acum, când tinerilor li se pare greu să mai înveţe un meşteşug tradiţional, un asemenea model, ca cel prezentat mai sus, ar putea să inspire pe mulţi. În fond, nu este decât continuarea unei tradiţii culturale a satului românesc, care, iată, mai există încă.

Disponibilitatea Iuliei Goran pentru transmiterea acestui meşteşug este deosebită, deseori participând la programe demonstrative organizate în ţară şi în străinătate. Este meşter-îndrumător în cadrul Taberei de Creaţie „Vara pe uliţă", program destinat copiilor şi tinerilor din ţară şi străinătate organizat anual de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti" din Bucureşti. De asemenea, Iulia Goran este prezentă cu creaţiile sale în numeroase galerii de artă populară, în colecţii particulare şi muzeale şi nu în ultimul rând în garderoba multor iubitori de frumos.

Activitatea îndelungată, de vreo 30 de ani, ar trebui să fie un dar şi pen¬tru generaţia următoare. „Ne-am oferit gratuit să stăm pe lângă o învăţătoare, iar co¬piii să înveţe acest meşteşug, dar nu a fost nimeni intere¬sat. La şcolile de aici nu se do¬reşte acest lucru. Copiii nu mai au răbdarea de a învăţa. Doar la Muzeul Satului se organizează vara o tabără de creaţie şi vin meşterii, stă cât poate fiecare, se adună copiii în jurul nostru, dar anul ur¬mător nu mai vin".

...În multe din basmele românilor, Făt-Frumos pleacă în căutarea unei crenguţe care cântă, a unei flori care rămâne veşnic proaspătă, care îi va purta noroc... Ei bine, imaginaţia şi creativitatea femeilor au descifrat misterul florilor care nu mor. Pe feţe de masă, pe ştergare, pe păretare sau pe piesele de vestimentaţie răsar, de veacuri, flori miraculoase. Care a fost prima femeie care a brodat o floare? Răspunsul este la fel de greu ca acela al întrebării când a fost inventat cântecul. Poate că înainte de crearea oamenilor îngerii cântau. Dar oare existau îngeri înainte de Geneză? Să ne întoarcem însă la florile care nu mor... Sunt florile brodate... Există sute de modele, sute de stilizări ale florilor sau ale stelelor.. În broderia zonei predomină culoarea roşie, dar ici-colo mai apar accidente de albastru, roz sau crem. Veselia şi exuberanţa naturii răsar din mâini dibace de veacuri. Florile formează râuri pe mânecile sau pieptul de la ie... Aţi văzut vreodată o clacă de broderie atunci când femeile au „zor"? Mâinile li se mişcă incredibil de repede, dar cu o precizie magistrală, broderia este făcută pe pânza fină, firele se numără aproape instantaneu ... şi apar flori care nu mor.

Dar tradiţia riscă să se piardă. Fetele tinere nu mai sunt atrase să înveţe să brodeze. Din şcoli s-a scos acest modul de „educaţie tehnologică". La ce ne-ar folosi costumul popular sau faţa de masă brodată? Cât despre ştergar nici nu mai poate fi vorba. Păcat! O tradiţie atât de veche înseamnă istorie, istoria ne leagă, ne dă continuitate în timp şi spaţiu.

...La împlinirea vârstei de 60 de ani, vârsta deplinei înţelepciuni, meşterii şi creatorii populari din Moldova de baştină, reuniţi în Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, precum şi etnografii de la Muzeul Etnografic al Moldovei, dar şi toţi cei care îi preţuiesc munca şi realizările de o viaţă, îi doresc din suflet să-I dea Dumnezeu sănătate, tihnă şi putere de muncă spre a înmulţi nepreţuitul talant pe care i l-a dăruit, într-o noapte de toamnă, Bunul Dumnezeu şi legendarele Ursitoare! La Mulţi Ani Doamna Goran!