Este bine stiut faptul că frumusetea țării noastre este reprezentată intr-o proportie generoasă de portul popular. Acesta este recunoscut și apreciat peste tot în lume, fiind o ramură esentială a culturii istorice din tara noastră.
De-a lungul istoriei, portul popular românesc a cunoscut trei etape de evolutie: in prima etapa, acesta a fost particularizat in raport cu cel al popoarelor vecine, diferentiindu-se in functie de zona, a doua etapa a fost marcata de zona oraseneasca. In aceasta etapa, costumul popular a suferit modificari, in urma faptului ca textilele casnice au fost inlocuite cu materialele industiale, dar si factorul economic a jucat un rol important; in cea de-a treia etapa, cea contemporana, purtarea portului romanesc a iesit din obiceiurile oamenilor, el folosindu-se acum doar in anumite regiuni cu ocazia celebrarii sarbatorilor traditionale.
Obiect cu o valoare insetimabilă, portul popular buzoian este un aspect etnografic reprezentativ pentru judetul Buzău. Desi înregistrează o sumedenie de veacuri, importanța acestuia nu s-a pierdut in timp, continuand si astazi sa trezesca interesul oamenilor. Pastrarea costumelor populare este un mod de transmitere a mestesugurilor desprinse de la batrani, acest lucru ajutand la mentinerea vie a istoriei in zona Buzaului, si nu numai.
De retinut este faptul ca, in judet, distingem mai multe zone de raspandire a costumului popular, care se diferentiaza intre ele in ceea ce priveste decoratia, dar sunt asemanatoare in ce priveste elementele componente: Bisoca, Manzalesti, Gura Teghii-Siriu, Valea Slanicului si zona de campie.
In Bisoca, costumul popular este caracterizat de camașă mocanească, incretită la gât, cu deschizatură în față. O piesa deosebita este camașă încrojnată, denumita astfel dupa modul de dispunere a ornamentelor ce amintesc croznia de lemne. Caracteristic este, de asemenea, ilicul. Costumul cu fotă de mari dimensiuni, cu cute, foarte bogat ornamentata cu paiete este specific satului Buda. Gura Teghii este caracterizata de portul popular specific, bogat ornamentat. Tipica portului traditional local este fota seina sau neagra, fara ornamente. Valea Slanicului este reprezentata de ițari, camașă si brâu, la barbati, iar pentru femei reprezentative sunt fota, ia, marama.
Costumul popular se diferentiază in functie da mai multe criterii: ocazii festive, varsta si sex. In comparatie cu cel barbatesc, portul popular femeiesc este mai impodobit pe piept, pe maneci, pe umere, pe poale si in jurul gatului. Diferenta costumelor se reflecta si în functie de categoriile de varsta, astfel, cel al copiilor, desi ca tip de îmbracaminte e la fel, are anumite diferente. In functie de ocazie, costumul popular poate fi mai simplu, de exemplu cel folosit în timpul muncilor agricole, pana la cel mai frumos ornat, cel folosit la nunta.
In ceea ce priveste motivele decorative, un alt aspect important, acestea sunt, de obicei, geometrice, iar daca sunt inspirate din fauna si flora, ele sunt supuse stilizarii. Comatica de baza a costumului popular este sobra, observandu-se preferinta pentru alb, negru, rosu, maro, grena, fir auriu sau argintiu.
De asemenea, costumul popular ar fi incomplet fără celebrele opinci, realizate din piele de porc sau vitel.Am încercat să prezentăm o parte din istoria portului popular buzoian, care, fără doar si poate, este o dovadă vie a bogatei istorii, nu doar a judetului, ci și a țării.