Costumul popular moldovenesc destinat pentru femei include in structura sa asa componente ca: invelitoarea de cap, de corp, incaltamintea, bijuterii si accesorii, care reiesind din diferite situatii concrete sau conditii de functionare, importanta zilei si sarbatorii, la rindul sau se modifica, se schimba. Toate acestea mai tin si de virsta si statutul social al femeii, caracterul sezonier si felul ocupatiei, simbolistica si preferinte, zona de circulatie si etc.
Ca rezultat al acestor ajustari la situatii concrete imbracamintea traditionala a ajuns la un sir de variante, care difera dupa material, croiala, ornamentica, culoare. Femeile casatorite si cele in virsta respecta anumite principii in realizarea costumului, preferind culori mai retinute, modele de croi mai arhaice si modeste, utilizind anumite detalii de protejare a costumului, folosind un material tesut mai simplu. Fetele tinere purtau costume nationale de culori mai deschise si aprinse, nu purtau pe cap unele detalii ca prosopul – stergarul de imbrobodit sau sortul de protectie pina nu obtineau statutul social de tinara nevasta – femeie casatorita. Totodata e necesar sa afirmam ca unele aspecte ale creatiei populare materiale si spirituale, inclusiv si in domeniul costumului, poarta amprenta structurii demografice a zonei etnografice concrete. Aceste mici deosebiri se refera la croiala, ornamentica, culoarea unor detalii din structura costumului.
In nordul Moldovei alaturi de moldoveni locuiesc in unele sate si ucraineni, in centru avem o zona etnica compacta a populatiei bastinase, iar la sud de rind cu bastinasii locuiesc si gagauzi, bulgari, ucraineni si etc. Prin urmare, in mod firesc, au loc unele influente reciproce asupra traditiilor vestimentare.
Camasa. Costumul femeiesc traditional este cel mai decorativ. Una din piesele functional-decorative este camasa din pinza alba. Cea mai timpurie forma de camasa a fost camasa de „tip tunica” croita „de-a’ntregul”, facindu-se numai o taietura unghiulara, patrata sau rotunda la git. Camasa avea mineci lungi, se infrumuseta la git, jos la mineci cu desen geometric simplu sau vegetal stilizat. Partea de sus a camasei – „pieptii” se faceau dintr-o tesatura mai buna si mai subtire, iar partea de jos - „poalele” – dintr-o pinza de cinepa sau in. O alta grupa a camaselor femeiesti, raspindita pe intreg teritoriul Moldovei este camasa incretita la git cu minecile croite „de-a’ntregul”. Ea se numeste „ie nationala” sau „camasa moldoveneasca” si este cea mai decorativa piesa vestimentara a femeilor de orice virsta, fiind infrumusetata prin diferite tehnici ale broderiei.
Croiala camasei consta din dreptunghiuri (pieptul, spatele, minecile). Decorul, „iei nationale” cuprinde: „dinaintii” sau „pieptul” camasei si minecile. Se intilnesc trei variante de baza in compozitia decorului pe mineci: ie cu mineci cu dungi verticale brodate „riuri drepte”, ie cu mineci cu „riuri oblice pe diagonala” careia i se spune „ie cu mineca costiseta”, si „ie cu mineca cu stele”. La git aceste ii brodate se incretesc, formind gulerul rotund, ce se leaga cu un siret colorat din fire rasucite. Frumos decorate sint dinaintii si minecile, care partial repeta aceleasi motive. Decorul minecii este compus din trei componente de baza: „altita”, care acopera umerii, apoi „incretul” care este o fisie brodata de o singura culoare deschisa (galben, alb, gri, bej...) si cu motive geometrice, apoi fisiile brodate pe verticala, pe diagonala, sau cu motive dispersate sau in forma de „pomul vietii”, „spicul”. Ultimele ii cu „pomul vietii” sau „spicul” faceau parte din costumul de nunta din secolele trecute pina la mijlocul secolului al XX-lea in raioanele Camenca, Ribnita si a. La ele punctul de broderie era punctul „neted” – „butuc” pe fire numarate, segmentat „in scarituri” si „in cruciulite”.
„Iile nationale” se brodau indeosebi „in cruciulite” si mai putin „neted pe fire numarate”, segmentind motivele decorative, fie vegetale sau geometrice in segmente inguste pe care se plasa broderia plina si neteda. Datorita acestei segmentari motivele inclusiv cele fitomorfe se obtineau stilizate. Anume acest mod de broderie „broderie neteda pe fire numarate” – „broderie alba” sau „butuc” este acel criteriu prin care deosebim broderiile etnice moldovenesti si de cele ucrainene si rusesti. Alegerea motivelor decorative se bazeaza pe o reusita armonizare a altitei, incretului, riurilor de pe mineca si riurile de pe piept. Coloristic costumul femeiesc se bazeaza pe imbinarea a 2-3 nuante cromatice, dar deseori se broda si cu o singura culoare, deobicei negru.
De „iea nationala” se prindeau poalele camasei, facute din stofa mai simpla de cinepa cu bumbac sau in. In zile obisnuite si in zile de sarbatoare femeile casatorite si mai in virsta purtau camase de tip „tunica”, „camasa cu platca”, „camasa cu petic”, avind broderie ingusta in jurul gitului, sau de forma patrata. Catrinta, fota, sortul – piesele de la talie in jos. Ele se confectionau din lina curata sau lina si fire de bumbac in urzeala. Mai raspindita si pentru toate virstele este catrinta dintr-o singura bucata de tesatura dreptunghiulara (1,6 x 0,8) cu care femeia isi acopera corpul de la talie in jos. Materialele etnografice au scos la iveala raspindirea in Moldova circa zece grupe de catrinte, care se deosebesc prin decor si tehnica de realizare. Avem cea mai raspindita „catrinta vristata” cu dungi verticale colorate, „catrinta cu desene alese”, „catrinta cu dungi ridicate”, „catrinta itata”, „catrinta cu doua parti orizontale” diferit colorate, „catrinta tesuta si aleasa”, „catrinta brodata” s.a. Catrinta la talie se prindea cu o chinga lunga pina la 3-4 m.
O alta piesa de la talie in jos este „fota” alcatuita din 2 parti (din fata si la spate), tesuta cu dungi colorate orizontale. Fota se purta mai mult de fetele tinere in satele moldovenesti din zona de Nord a Moldovei si din Cernauti Bucovina. Un singur sort de lina „ales ridicat” cu fire colorate pe fondal negru poarta femeile din sudul Moldovei.
Tot „sort” sau „pestelca”, dar cusut din tesatura de fabrica poarta femeile casatorite din toata Moldova pentru a-si proteja hainele, cind lucreaza in gospodarie. „Sortul” de protectie astazi a devenit un cadou simbolic - 20-30 bucati la numar, care este daruit fiecarei femei, care ajuta la gatitul, servitul bucatelor in cadrul nuntilor de la tara. Sub influenta modei din orase la sf. secolului al XIX – inceputul secolului al XX in Moldova se raspindesc forme vestimentare orasenesti „rochie”, „fusta” s.a.
Imbracamintea de iarna a femeilor sunt: pieptare, bondite, zabun, scurta s.a. Pe timp rece femeile imbracau „jaletca” fara mineci cusuta din tesatura plina de lina si captusita cu lina scarmanata. O alta varianta era „bondita” sau „pieptarul” cusut din blana de miel, infrumusetata deasupra cu motive geometrice aplicate sau brodate cu fire de lina. Bonditele din blana sunt raspindite indeosebi la sudul Moldovei, unde se cresc oi pentru blana si carne. In unele sate este dezvoltat „cojocaritul” ca mestesug. Se coase cojoace, bondite, care se infrumuseteaza cu piele de alta culoare contrasta.
De mare valoare estetica si sociala pentru femei sunt „invelitoarele de cap” – brobozile, care identifica starea lor sociala. Fetele tinere obisnuiesc sa umble cu capul gol, insa dupa ritualul nuntii – „ legatoare miresei”, „dezbracarea miresei” nanasa ii pune o basma frumoasa sau o marama, ce semnifica ca pe viitor fiind nevasta trebuie sa umble imbrobodita. „Marama” din fire de matase naturala – borangic si bumbac subtire, sau „stergarul de imbrobodit” din fire de bumbac gros – „tereplic” si fire subtiri se teseau manual cu ornamente florale sau geometrice „alese”.
In secolul al XX-lea „maramele” si „prosoapele de imbrobodit” au iesit din folosinta, fiind inlocuite cu brobozi si salinci, barizuri cumparate. In dependenta de ocazie ele se leaga diferit: „sub barba”, „dupa cap”, „palarie”, „ca la varuit” s.a. Costum pentru fetiteIn trecut pina la razboi mirele ii facea cadou de nunta miresei sale un „sal mare” de lina adus prin comert din alte tari. Acest sal mare deseori servea iarna in calitate de palton. Incaltamintea femeilor depindea de ocupatie, de anumite imprejurari, de anotimp, de virsta, de starea social-economica s.a. Femeile sarace in secolele precedente purtau opinci si ciorapi de lina. La sarbatori ele purtau pantofi, sandale sau ghete special cusute de mesteri. Costumul femeiesc la anumite ocazii (la drum, tirg) in trecut era completat cu „traista”, care reusit se imbina cu culorile costumului. Drept marturie vorbesc un sir de variante ale tesaturilor si motivelor ornamentale pentru traista: „ingusturele”, „traista vristata”, „traista aleasa”, „traista in ochiurele”, „ridicata”, „brodata”. Pentru ducerea greutatilor pe umar serveau „desagii” din tesatura de lina cu vriste orizontale colorate.
Pentru sarbatori costumul femeilor era completat cu bijuterii: inele, cercei, mergele. Femeile instarite purtau bijuterii scumpe de coral, argint, aur. In unele raioane – Camenca, Ribnita, Vulcanesti se purtau siraguri de monete de argint sau aur, numite „moniste”. Pentru fetite se coseau si se brodau costume in stil national ca la femei, dar de proportii mai mici si cu desene ornamentale mai simple. Putem concluziona unele aspecte ale costumului femeiesc traditional: el a fost realizat manual. Broderia a stat la baza decorului pe pinzele albe, tesaturile de casa au cunoscut o varietate bogata pentru hainele femeiesti, fiecare femeie avea costumul sau irepetabil bine chibzuit cu trasaturile corpului. In secolul al XX-lea costumul traditional femeiesc a cedat pozitiile hainelor procurate de tip orasenesc, el revenind numai in cadrul ansamblurilor etnofolclorice de dans, cintec, la concursurile de folclor autohton.