Sarbatoarea Botezului are o importanta deosebita in popor, fiind, dupa Nasterea Domnului, praznicul cel mai bine integrat traditiei. Se mai numeste popular Boboteaza. Botezul Domnului s-a numit, in Biserica de Rasarit, Epifania sau Teofania, cu sensul de Aratarea Domnului, pentru ca, la Iordan, Mantuitorul S-a descoperit lumii ca Fiu al lui Dumnezeu, manifestandu-se cu acest prilej prezenta Sfintei Treimi.
Din perioada veche pana astazi, importanta sarbatorii a facut ca aceasta sa fie celebrata cu datini la cult, asemenea Nasterii Domnului, impreuna cu care a fost unita pana in sec. al IV-lea. Aceste datini incep cu ziua Ajunului, cand, dupa traditia generala, este zi de post, de ajunare. In acest scop, se pregatesc bucate de post, care se pun pe masa Ajunului , randuiala fiind asemanatoare cu cea de la Craciun. Obiceiul cel mai important din ziua de Ajun este umblatul preotului cu aghiasma sau, cum se spune in Bucovina, “ umblatul cu crucea “ pe la casele credinciosilor pentru a le sfinti prin stropirea cu aghiasma. Cu aceasta ocazie, preotul poarta o cruce in mana, iar in unele sate are o icoana mica a Botezului in loc de cruce.
Exista deosebiri de la o zona la alta, in ceea ce priveste intampinarea preotului. In cele mai multe parti, acesta este primit de gazde cu o lumanare aprinsa, simbolizand lumina lui Hristos sau cea purtata de Inaintemergatorul si Botezatorul Ioan. In unele sate bucovinene ( Vatra Moldovitei, Frumosu, Sadova, Pojorata), mai demult, gospodarul facea, de Ajun, o cruce mica de lemn, pe care o prindea in cuie la usa fantanii sau la stalpul portii, unde preotul o stropea cu aghiasma si ramanea pentru totdeauna, in fiecare an adaugandu-se cate una noua. Dupa stropirea casei si a mesei cu bucate, se punea pe alocuri pe crucea preotului, la sarutarea ei de catre membrii familiei, un fuior de canepa, despre care se credea ca va ajuta cresterea canepii sau prinderea relelor casei.
In Bucovina, exista obiceiul ca preotul sa fie insotit de la o casa la alta de catre vecini, care merg cu o lumanare aprinsa , strigand si ei, ca si grupurile de copii, Chiraleisa, o adaptare a grecescului « Kyrie eleison », cu sensul de « Doamne miluieste », binevestindu-L, laudandu-L si cerandu-I mila lui Dumnezeu. Copiii primesc nuci, covrigi, bomboane, mere etc. Preotul si dascalul canta troparul sarbatorii, iar in unele sate se cantau, in trecut, si colinde, care vesteau minunea de la Iordan si ii pofteau pe credinciosi in ziua urmatoare la sfintirea apelor. Colindatorii erau imbracati in costum national.
Tot in Ajun, unul sau mai multi mesteri priceputi sculpteaza o cruce de gheata la o apa curgatoare, un izvor, rau sau parau, unde in ziua urmatoare se desfasoara slujba Iordanului.
Al doilea moment al sarbatorii Bobotezei, in dimineata zilei de 6 ianuarie, il reprezinta Sf. Liturghie, desfasurata dupa tipicul Sf. Ioan Gura de Aur, cu troparele si condacele specifice Bobotezei. Cei mai multi dintre credinciosi o recepteaza ca pe orice Sf. Liturghie, atribuindu-i aceeasi semnificatie.
La slujba de sfintire a apelor, numita si Iordanul, participa, dupa unele marturii, intreaga suflare a satului. In trecut, aceasta se desfasura intotdeauna la o apa curgatoare, astazi are loc uneori in curtea bisericii(Capu’Satului), alteori in piata satului(Vama)sau la o rascruce de drumuri(Mestecanis, Gura Sadovei), unde este facuta din Ajun Crucea de gheata. Credinciosii vin aici intr-o procesiune numeroasa, barbati si femei, batrani, tineri si copii, in costume traditionale sau , in ziua de astazi, in haine noi. Barbatii poarta prapuri, cruci, serafimi, Icoana cea mare a Maicii Domnului.
Preotul savarseste slujba de sfintire a Aghesmei Mari, invocand Sf. Treime, dascalul canta troparul « In Iordan, botezandu-te Tu, Doamne. . . », iar corul canta « Doamne miluieste », dupa care se sfinteste apa curgatoare. La aceasta slujba, credinciosii asista cu lumanarile aprinse.
La sfarsit, acestia iau Agheasma Mare, in vase curate , anume pregatite. Toata procesiunea se intoarce apoi la biserica, in glas de clopote, strigand « Chiraleisa ». Se inconjoara biserica o data, credinciosii revin in biserica, unde sunt miruiti si iau anafura, iar preotul face « otpustul »Sf. Liturghii.
Agheasma Mare se ia de catre credinciosi timp de opt zile, pana la odovania Praznicului Botezului Domnului, pe nemancate, cu smerenie si rugaciune, spre purificarea sufletului si a trupului. Cu Agheasma Mare se sfintesc si gospodariile. In cursul anului, se pastreaza la loc de cinste, putandu-se folosi de catre credinciosi numai cu binecuvantarea preotului si cu post.
Un obicei desfasurat in seara zilei de Boboteaza, care astazi s-a pierdut, semnalat la Sadova si Pojorata, era Ardeasca. Acesta consta in adunarea tinerilor pe deal, unde se aprindeau focuri. Flacaii dansau in jurul focurilor dansuri barbatesti, chiuiau, spuneau strigaturi si sareau peste focuri. Asadar, apa mai intai, apoi focul erau considerate elemente purificatoare, realizandu-se astfel o simbioza intre credintele precrestine si cele crestine. Acest obicei se poate insa explica si din perspectiva istorica, amintind de frecventele atacuri si jafuri ale tatarilor in zona, fapt sustinut si de existenta unui toponim, Drumul tatarilor, care leaga, peste Magura, Campulungul de Pojorata.
In seara zilei de Boboteaza, la Campulung, Sadova, Vama, Moldovita, se adunau grupuri mari, femei si barbati, la casa unui gospodar, mai tarziu la Caminul Cultural, cu mancare si bautura. Aduceau lautari, cantau si dansau pana spre ziua. Aceste petreceri au generat vestitele baluri, care au fost reanimate la Sadova, Pojorata, Fundu Moldovei, Vama, Frumosu. Aici tinerii se cunosteau mai bine, se intemeiau relatii care duceau la casatorie.
In ziua de 7 ianuarie, de Sf. Ioan Botezatorul, se practica « Udatul Ionilor ». La portile celor care purtau numele sfantului, se punea un brad impodobit, iar Ion trebuia sa dea o petrecere cu lautari. Acest obicei are astazi o amploare mai mica, pastrandu-se bradul asezat la poarta si cinstirea cu bautura a celor care l-au adus.
In ceea ce priveste continuarea obiceiurilor religioase, in zona Campulungului Moldovenesc, cele mai multe dintre persoanele chestionate s-au aratat optimiste, dand mai multe sanse de supravietuire acestora decat obiceiurilor laice. Pe de alta parte, multi si-au exprimat ingrijorarea, oamenii de astazi fiind mai putin religiosi si mai putin stricti in respectarea invataturilor de credinta. Un alt motiv de ingrijorare il reprezinta miscarea de integrare europeana, fenomenul de globalizare, a caror tendinta este uniformizarea vetii sub toate aspectele ei.
In concluzie, sustinem ca traditiile religioase si laice, care se armonizeaza atat de bine in cultul crestin –ortodox, vor supravietui, asa cum a supravietuit, mai bine de 2000 de ani, credinta noastra. Ele reprezinta o mostenire culturala, principala noastra avere, ele ne ofera cartea de identitate de care avem nevoie in Europa si in lume.