Mester Popular Costume-Tesaturi Plopeni

Emanuela Pavăl

Mester Popular Costume-Tesaturi Plopeni reprezinta pagina unde puteti gasi informatii despre Emanuela Pavăl - Mester Popular Plopeni.

"De ce am început să cos?" "Ce loc ocupă meşteşugul în viaţa mea?" În faţa acestor întrebări devin încurcată... Încerc să găsesc răspunsurile potrivite. Dar oare vorbele potrivite într-o situaţie sau alta sunt întotdeauna cele adevărate? Îmi promit să caut acele răspunsuri adevărate pentru mine. Sper să fie şi potrivite!

La început a fost doar un hobby ca oricare altul. Apoi am descoperit că în urma acestei îndeletniciri plăcute şi relaxante pot dobândi şi oarece beneficii pecuniare. Acest aspect nu poate fi neglijat, mai ales în zilele noastre. Dar nu voi vorbi despre asta. Sunt metode mai simple de a câştiga bani. Şi atunci de ce continui să cos? Oare pentru a păstra o tradiţie care oricum se pare că este pe moarte?

Nu am privit meşteşugul astfel de la început. Am realizat că pun o cărămidă la păstrarea tradiţiilor noastre de curând, iar când am făcut-o am început să mă perfecţionez în arta cusăturilor tradiţionale şi să cer mai mult de la mine însămi. Dar motivul principal pentru care cos a rămas acelaşi. Din plăcere. Este modul meu de a mă refugia de agitaţia lumii noastre, o lume pusă mereu pe fugă, fără o direcţie bine conturată, capricioasă, strident colorată, gălăgioasă, obositoare...

Practic o profesie care mă obligă să mă manifest autoritar şi uneori cu asprime faţă de semenii mei. Când cos îmi găsesc liniştea şi echilibrul. Practicând o îndeletnicire veche şi aproape uitată, încerc, poate în mod inconştient, să trăiesc o frântură din viaţa sobră şi tihnită, aplecată spre grija casei pe care au trăit-o înaintaşele mele.

Nevoia de a avea o carieră mă obligă să-mi însuşesc un comportament aproape masculin. Societatea aruncă toate atributele feminităţii în sfera derizoriului şi a vulgarului. Izolându-mă în liniştea căminului meu şi cosând mă opun în felul meu acestui curent. Gestul mecanic şi repetitiv al împungerii cu acul în pânză, monotonia aparentă a acestei activităţi devine suportul ideal pentru zborul minţii. E ca un fel de meditaţie... Fiecare rând cusut nu seamănă cu altul. Este unic şi toate aceste rânduri diferite se îngemănează armonios, întocmai ca vocile unei Cantate baroce, creând o polifonie a formei şi culorilor plină de echilibru, frumuseţe şi simboluri.

Iar când îmi termin lucrul, bucuria pe care o trăiesc nu este mai prejos de cea a pictorului care îşi admiră tabloul abia terminat. Apoi mă pot arunca, din nou, în vârtejul lumii şi mă bucur, parcă altfel, de viaţă!